Week-end

(A şaptea zi nu se va sfârşi.
Vinul, şi cântul, şi prietenii.
Tu...
Laude suntem, într-un acatist
Încrustat cu daltă de aur
De un iscusit alchimist.

Carafele pline de vin şi de seve
S-au revărsat.
Si am văzut in asta un semn.
Aşa cum, sub stele, un acatist
Te-aduce,- o secunda, aproape
De visul lui Christ


Cântul, de sus şi de jos,
Cântă şi-acum,
Din ziduri vechi şi uşi răsturnate.
Ca o litanie de acatist
Cu harfe şi murmur.
Leac pentru sufletul trist.

Prietenii, toţi, fiecare
Prietenii sunt.
Stau încă la masa cea alba.
Rămasă curată, ca un acatist
Deschis in faţa icoanei pictate
De sfântul artist.)

Dar tu, tu eşti şi vei fi
Prilej de rugăciune
În nopţile cu somn alungat
De focul din piept. Ca un acatist
Citit în cămara secretă,
Săpată în ametist.

Eu.Tu

Eu,
nopti nedormite,
stele citite,
carti rasfoite,
muzici ciuntite,
luna pierduta,
visul-ntrerupt.

Tu
mergi pe-o carare
fara valtoare,
sufli, dintr-o papadie
mare,
puful in vant.

Inima-mi spune
versuri strabune
cu al tau nume,
scrise in carbune
de vreun demiurg.

Tu sari printre ganduri,
te-ascunzi intre randuri,
presari intre vanturi
fantani, fara ciuturi,
pentru lacrimi ce curg.

N-ai ce-mi face

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să ne pupăm.

Poţi să îmi spui că te-ai măritat,
că ai familie frumoasă şi, poate,
vei avea un copil.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să fumăm lângă tomberon.

Poţi să vorbeşti aşa cum arăţi,
business, cu englezisme
cu acţiuni la multinaţională
şi maşină cu şofer.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să bem o vodca cu suc
în barul hotelului de vizavi.

Poţi să ai bijuuri de mii de euroi
şi mii de carduri de fidelitate
dintre care sute
la magazine de parfumuri.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai după ore
şi,-n camera hotelului de vizavi,
îţi număram aluniţele (şi coşurile)
de pe spate.

Imi placi in doua ipostaze

Imi placi in doua ipostaze, mai ales.

Una e atunci cand esti total dezarmata,
Incapabila sa-ti zagazuiesti frumusetea
Sau sa clipesti altfel decat cu incetinitorul, parca.

Trupul se reconfigureaza tainic si periculos
Dupa o alte legi ale atractiei universale

Obiectele din jur se alungesc
si arata toate spre tine
precum acul compasului, nordul.

Ce forta trebuie sa ascunzi, cotidian,
sa tii toata puterea asta, cuminte, in tine?


Imi mai placi
Cand faci pe interesanta
Vorbesti despre lucruri serioase
te pierzi in detalii
Analizezi, comentezi, polemizezi.
Preocuparea asta te distrage iarasi
de la rutina de parcimonie
cu propria frumusete.

Si iarasi toate arata spre tine
Precum acele compasului, nordul...

Repet.
Imi placi, mai ales,
in doua ipostaze.
In ambele,
demonul pe care ti l-ai desemnat
are alta treaba
decat sa puna odgoane
Pe gingasia ta.

Noua ordine

De zile intregi imi obisnuiesc privirea
Cu lucruri nevazute, pana acum
Semetii mei umeri se-aduna in fata
Sufletul are, din nou, loc pe drum.

De-o vreme-mi invat fricile sa faca Pilates.
Sa invete macar ce e disciplina,
Le las, si asa, loc, in prea multe colturi
care asteapta, de ani, sa vina lumina.

Bucuriei i-am dat, deunazi, permis de free-style
Sa imi dea, daca vrea, un meritat sut in cur.
Sa ma ridic ca un claun, iar in loc de grimasa
Sa-mi surprind, nepictat, hohotul pur.

Sosetă de la bunica

Mediocritatea
imi tine de cald la picioare.
Din cauza asta
Am un ochi extraordinar de ne-format
Sa-i vad pe cei care sufera de frig.

Din cand in cand totusi,
Chiar cu un search pe Google
mici miracole mi se intampla.
Cum am patit azi cu un blog.
Mi-a venit, dupa, sa imi sterg
Blogul meu exibitionist.
Si celelalte doua, la fel de caldute.

Mi se face frig si
In loc sa ma misc
Mai pun o soseta de la bunica.

Proportii

In fata mortii si a bolii mari
Amice, raman mut si mic.

Dar daca doar te doare-n gat
Da-mi voie,
pe perioada tratamentului,
Sa rad de curul tau
Ciuruit cu peniciline.

Omul de stiinta

Am luat într-o zi
O amintire dulce-amară
Am pus lupa pe ea
Hotărât să văd mai clar.
Ce e dulce, ce-i amar?

Am ars toate cărţile
Am pierdut toate hartile.

Am lunecat nebuneşte
Pe topoganul memoriei
Dincolo de amarul umilinţei,
Dincolo de dulcele gloriei.

Pe carari nebatute,
In colturi nestiute.

Reacţiile chimice,
Simptomele clinice
Nu au putut atunci opri
Sufletul din a-mi vorbi.

Cuvinte vechi,
Nebanuite perechi.
Vasilisci si Aspide,
Cosmaruri lucide.
Erosi si Prometei,
Trairi de zei.

Dulce am bolit,
Amar m-am şcolit.
Periculos am tanjit
Spre radacini de fiinţă.

În ale sufletului am fost atunci
Un om de ştiinţă.

M-au prins!

M-au prins ca vreau sa imi fac treaba fara tam-tam.
M-au prins ca imi place ce fac.
M-au prins ca sunt mai bun decit altii.
M-au prins ca nu sunt fals-modest, dar nici laudaros.
M-au prins ca nu vreau sa fac compromisuri pentru bani.
M-au prins ca am convingeri puternice si renunt greu la ele.
M-au prins ca imi asum greselile.
M-au prins ca nu voi spune niciodata ca cerul este verde.
M-au prins ca nu ma las dus cu zaharelul.
M-au prins ca urasc spiritul de gasca si iubesc spiritul de echipa.

Dar nu s-au prins ca, desi m-au prins, nu ma au de partea lor.

Split of doubt

Complicated fears
Cast shadows on my spirit today.
Thoughts are running wild
Like little, encaged birds
That flew the cage away.

Straight ways are now entangled
Life grows so senseless and futile
No hand to grab... No shining star
Is there,
To help me start with the first mile.

The mind is raging and it boils
The restless pieces of my broken dreams.
That come in waves and go unfixed.
The time gives not the time
To mend things. So it seems...

The soul, though, stays in peace.
Amused and solemn watcher of my misery.
What kind of solid ground, it's roots ar planted in
Remains to me, forever
A reassuring mistery.

Sonet corporatist

Cerule, ce frumos te-ai facut
De cand nu te-am mai privit
Pe-ndelete
Cata treaba am avut...

Poate ca timpul care-a trecut
Te-a facut pe tine mai frumos
Sau pe mine (mai degraba)
Mai urat

Dar acum sunt in concediu
Am dreptul sa privesc
Am stampila de la sefu'
Am voie sa traiesc.

Iubita mea, ce frumoasa te-ai facut
De cand nu te-am mai iubit
Pe-ndelete
Cata treaba am avut...

Poate ca timpul care-a trecut
Te-a facut pe tine mai frumoasa
Sau pe mine (mai degraba)
Mai urat...

Dar acum sunt in concediu
Am dreptul sa iubesc
Am stampila de la sefu'
Am voie sa traiesc.

Suflete, cit de mult a trecut
De cind nu ti-am mai vorbit
Pe-ndelete.
Cata treaba am avut...

***

A ales
Gresit
De prea multe ori
Iar acum
Se teme
Sa primeasca
Dragostea
Plina de fiori

Nu inchide ochii
Draga mea
Iubirea
Doare
Tare
Dar nu exista zambet
Fara ea

Puterea
Se naste
Unde frica a rupt
Dragostea
Vindeca
Acolo
In locul in care
A durut

Şleahta din ceafă

Se nasc vise, mor vise, iar restul traiesc.
Nu se stie deocamdata, statistic vorbind,
Daca populatia asta abstracta
Are un spor natural pozitiv sau negativ.

Unele vise se imbolnavesc, lasate de izbelişte
si ingroasa rindurile morbiditatii onirice.
Altele cresc frumos,
hranite cu picaturi de realitate.

Alte vise ies la pensie.
Si mor frumos, impacate
Altele pleaca urât,
Incoşmărite de neimplinire.

Morala
Am impresia că
Pestriţenia asta de vise
Are nevoie de ceva planificare familiala.
Nu poti creste un vis daca nu esti pregatit!

N-ai vrut

N-ai vrut să-ţi aduc la pat, dimineaţa
Cafea preparată din prafuri de stele,
S-aduc răsăritul, să-mprăştii blând ceaţa
Lăsată în zori peste marea din saltele.

Cu linguriţa să-ţi dau, nicicum nu ai vrut
Ambrozie stoarsă din ale zilei seve.
Butoaie aveam, şi aş mai fi avut,
Importată din ceruri, când zeii fac greve.

N-ai vrut să te caut în cercuri bâzâind
Aşa cum pe pajisti face bondarul...
Să mă-mbăt de mireasma petalei unui gând
Iar tu să-mi împrăştii pe-antene nectarul.

Rachete sub braţe să-mi laşi nu ai vrut.
Cu-un jind galactic printre stele să mân.
Pas mic pentru tine, pentru mine-nceput!
As fi ajuns si pe lună, dar fără să raman...

N-ai putut...

Sfârşit

S-a terminat.
Am tras pleoapa
Peste ochiul înceţoşat şi înlăcrimat
De colbul fin şi usturător
Al drumului tău.

Iubire de o viaţă

Poate că într-o zi
Ne vom da seama
Că ne-am iubit o viaţă!

Ups!
Te-ai gîndit vreodată aşa?

Iar strălucirea ochilor tăi
Îmi va aminti atunci,
E drept,
Printre ploeapele un pic mai ridate,
De vremea cînd roşeai
Iar eu îţi spuneam să stai liniştută.
"Te coci."

În ziua în care ne vom da seama
Că ne-am iubit o viaţă întreagă
Nu ne vom spune totuşi nimic în această privinţă.
Tu vei continua să-mi critici defectele
Iar eu mă voi face în contiuare că plouă.

Te vei enerva probabil la fel de tare
Numai că de data asta zîmbetul va reveni mai repede
"Ce rost mai are să te enervezi
Cînd ştii că ai fost iubită o viaţă întragă"

Îmi vei arunca totuşi o privire duşmănoasă
Că nici să denaturezi într-o zi
Felul în care a mers o iubirede o viaţă
Nu se face.

A doua zi de abia,
Îţi voi spune că ne-am iubit o viaţă
"Cum vine asta?", vei întreba
"O viaţă şi o zi, tot o viaţă face moşnege?
Nu e corect matematic!"

Iar eu îţi voi răspunde
"Babo! Stai prost cu aritmetica!"

Iar tu te vei enerva din nou.

Între adevăruri

Dacă aş muri acum iubito,
Ţi-aş spune cu limbă de moarte:
Mi-eşti dragă de mor.

Dar pentru că sunt al naibii de viu,
Îţi spun pe şleau:
Eşti proastă.

Căinţa

Dacă Iisus aşteaptă să-L chem
Măcar cît aştept eu zîmbetul tău,
Lui îi cer iertare.

Dacă ea m-a iubit
Măcar cît te iubesc eu pe tine,
Ei îi cer iertare.

Dacă privesc în pămînt,
Aşa cum tu în grijă te pierzi.
Ţie îţi cer iertare!

Poem no.9

Te citesc ca pe o carte.
Am mîinile unsuroase şi arse
Proaspăt scoase din uleiul încins al durerii.

Dau filele cu degetele, cu palmele, cu cotul, cu pieptul.
Pînă la ultima pagină!
Poate îmi trece usturimea...

Abia atunci te voi putea reciti în linişte,
Seara, înainte de culcare.

Poet fără voie

Dragostea îmi scrie zilnic cîte o poezie.
Unele au rimă, altele nu
Unele m-adorm, altele mă ţin în trezie
Restul nici măcar nu se scriu.
Sunt tabu.

Zilnic, de vreo cîteva săptămîni,
Îmi plagiez fără scrupul ceea ce simt
Cuvinte, idei, miere, venin.
Unele, ascunse, spun adevarul, dar altele,
pe faţă, mint...

Mintea e o curvă, îmi sopteşte ispite
Îmi aruncă otravă cu iz de absint.
Doar sufletul tace, lovit de copite
Murdare şi absurde
Ascunse în cuvînt.

Tu n-ai nici o vină, iubita mea dulce
Că mintea mea-i curvă şi sufletul ars.
Iubirea mă pune zilnic pe cruce
Şi-mi spune : „O să scrii poezii
Din ce-a mai rămas”.