Week-end

(A şaptea zi nu se va sfârşi.
Vinul, şi cântul, şi prietenii.
Tu...
Laude suntem, într-un acatist
Încrustat cu daltă de aur
De un iscusit alchimist.

Carafele pline de vin şi de seve
S-au revărsat.
Si am văzut in asta un semn.
Aşa cum, sub stele, un acatist
Te-aduce,- o secunda, aproape
De visul lui Christ


Cântul, de sus şi de jos,
Cântă şi-acum,
Din ziduri vechi şi uşi răsturnate.
Ca o litanie de acatist
Cu harfe şi murmur.
Leac pentru sufletul trist.

Prietenii, toţi, fiecare
Prietenii sunt.
Stau încă la masa cea alba.
Rămasă curată, ca un acatist
Deschis in faţa icoanei pictate
De sfântul artist.)

Dar tu, tu eşti şi vei fi
Prilej de rugăciune
În nopţile cu somn alungat
De focul din piept. Ca un acatist
Citit în cămara secretă,
Săpată în ametist.

Eu.Tu

Eu,
nopti nedormite,
stele citite,
carti rasfoite,
muzici ciuntite,
luna pierduta,
visul-ntrerupt.

Tu
mergi pe-o carare
fara valtoare,
sufli, dintr-o papadie
mare,
puful in vant.

Inima-mi spune
versuri strabune
cu al tau nume,
scrise in carbune
de vreun demiurg.

Tu sari printre ganduri,
te-ascunzi intre randuri,
presari intre vanturi
fantani, fara ciuturi,
pentru lacrimi ce curg.

N-ai ce-mi face

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să ne pupăm.

Poţi să îmi spui că te-ai măritat,
că ai familie frumoasă şi, poate,
vei avea un copil.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să fumăm lângă tomberon.

Poţi să vorbeşti aşa cum arăţi,
business, cu englezisme
cu acţiuni la multinaţională
şi maşină cu şofer.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să bem o vodca cu suc
în barul hotelului de vizavi.

Poţi să ai bijuuri de mii de euroi
şi mii de carduri de fidelitate
dintre care sute
la magazine de parfumuri.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai după ore
şi,-n camera hotelului de vizavi,
îţi număram aluniţele (şi coşurile)
de pe spate.

Imi placi in doua ipostaze

Imi placi in doua ipostaze, mai ales.

Una e atunci cand esti total dezarmata,
Incapabila sa-ti zagazuiesti frumusetea
Sau sa clipesti altfel decat cu incetinitorul, parca.

Trupul se reconfigureaza tainic si periculos
Dupa o alte legi ale atractiei universale

Obiectele din jur se alungesc
si arata toate spre tine
precum acul compasului, nordul.

Ce forta trebuie sa ascunzi, cotidian,
sa tii toata puterea asta, cuminte, in tine?


Imi mai placi
Cand faci pe interesanta
Vorbesti despre lucruri serioase
te pierzi in detalii
Analizezi, comentezi, polemizezi.
Preocuparea asta te distrage iarasi
de la rutina de parcimonie
cu propria frumusete.

Si iarasi toate arata spre tine
Precum acele compasului, nordul...

Repet.
Imi placi, mai ales,
in doua ipostaze.
In ambele,
demonul pe care ti l-ai desemnat
are alta treaba
decat sa puna odgoane
Pe gingasia ta.

Noua ordine

De zile intregi imi obisnuiesc privirea
Cu lucruri nevazute, pana acum
Semetii mei umeri se-aduna in fata
Sufletul are, din nou, loc pe drum.

De-o vreme-mi invat fricile sa faca Pilates.
Sa invete macar ce e disciplina,
Le las, si asa, loc, in prea multe colturi
care asteapta, de ani, sa vina lumina.

Bucuriei i-am dat, deunazi, permis de free-style
Sa imi dea, daca vrea, un meritat sut in cur.
Sa ma ridic ca un claun, iar in loc de grimasa
Sa-mi surprind, nepictat, hohotul pur.